Şi eu am aproape aceeaşi imagine. Şi cred că oricine merge la Sighişoara va avea în tolba de amintiri fotografice această făptură fragilă, cuibărită pe trepte, trecâdu-şi degetele cu măiestrie peste corzile chitarei. Şi, fie ploaie, ori ninsoare, fie vară, ori iarnă, ea vca fi mereu acolo, cu aceeaşi chitară, cu acelaşi glas, cu public însă mereu diferit. Cred că a ajuns într-un fel, un simbol al Sighişoarei.
Cred că am trecut unul pe lângă celălalt la Sighișoara Ioane. Aceeași imagine o am și eu!...
RăspundețiȘtergereŞi eu am aproape aceeaşi imagine. Şi cred că oricine merge la Sighişoara va avea în tolba de amintiri fotografice această făptură fragilă, cuibărită pe trepte, trecâdu-şi degetele cu măiestrie peste corzile chitarei. Şi, fie ploaie, ori ninsoare, fie vară, ori iarnă, ea vca fi mereu acolo, cu aceeaşi chitară, cu acelaşi glas, cu public însă mereu diferit. Cred că a ajuns într-un fel, un simbol al Sighişoarei.
RăspundețiȘtergere